Domnului prim-ministru, cu dragoste

Ştiu că toată lumea se miră, inclusiv dumneavoastră, domnule prim-ministru: Cum, mă mai iubeşte cineva în ţara asta? Ei bine, domnule prim-ministru, eu vă iubesc. Dar nu vă bucuraţi, nu e meritul dumneavoastră: evoluţia mea spirituală m-a determinat să iubesc tot ce mă înconjoară, oameni, animale, plante, natura înconjurătoare. Îmi iubesc chiar şi duşmanii. Eu vă iubesc, cu toate că simt că dumneavoastră mă urâţi. Ne urâţi, domnule prim-ministru. În toate măsurile pe care le-aţi luat, n-aţi ţinut cont nici o clipă că şi noi, românii, suntem oameni. Ne priviţi doar ca pe o bază de impozitare care să vă aducă bani la buget.
Văzându-vă astăzi într-o emisiune televizată în care vă justificaţi măsurile de distrugere în masă pe care le-aţi adoptat în ultima vreme, m-am gândit să vă fac această declaraţie de dragoste în public. E o dragoste perversă între noi, domnule prim-ministru: dumneavoastră ne urâţi şi ne chinuiţi, iar noi vă plătim. Cum vă simţiţi în această postură?
Nu sunt unul dintre bugetarii cărora le-aţi tăiat, dumneavoastră, Omul-Foarfecă, salariul. Nu sunt nici pensionară, ameninţată de noi impozite cărora le găsiţi denumiri de camuflaj: CASS sau cum i-aţi zis. Sunt dramaturg şi până deunăzi scriam comedii. În ultima vreme comediile mele sunt triste, domnule prim-ministru. Aşa că, din cauza dumneavoastră, scriu acuma tragedii. Şi vă fac responsabil pentru faptul că mi-am pierdut voioşia de care am nevoie pentru a-mi exercita vocaţia mea de comediant. Mă gândesc chiar să vă dau în judecată pentru asta.
Aţi încercat astăzi să ne convingeţi de bunele dumneavostră intenţii, deşi acestea nu ne folosesc la nimic. De aceea se aude tot mai des în directă legătură cu dumneavoastră vechiul proverb englezesc conform căruia iadul e pavat cu intenţii bune. Dar să ştiţi că asta nu înseamnă că raiul e pavat cu intenţii rele. Aşa că puteaţi să vă folosiţi bunele intenţii în scopuri nobile, nu distructive.
Să zicem că v-am acorda prezumţia de bună-credinţă. Nu putem însă să vă acordăm şi prezumţia de competenţă, pentru că n-aţi demonstrat-o prin nimic. Ne învinovăţiţi de negativism, când de fapt v-am auzit repetând în emisiunea de la ProTV dar şi în multe alte apariţii publice cum că atât putem, că atâta poate România în momentul de faţă. Dumneavostră negativaţi gândirea românilor cu aceste limitări. Domnule prim-ministru, ceea ce spuneţi dumneavoastră nu e adevărat: România are resurse nelimitate, doar că avem nevoie de o conducere care să activeze aceste resurse, să le direcţioneze către investiţii aducătoare de profit, nu în cheltuieli iraţionale aşa cum procedează guvernul condus de dumneavoastră, parlamentul, administraţiile locale.
V-am văzut astăzi cum vă mândreaţi cu cei 116 km de autostradă sau drumuri în regim de autostradă construite sub regimul dumneavoastră. Ne scuzaţi, dar noi înţelegem altceva prin autostradă, adică un drum care să te ducă în siguranţă, rapid şi civilizat dintr-o parte în alta a ţării, în timp ce ne-aţi dat ca exemplu centura Ploieştiului, o bucată din centura Bucureştiului, centura Timişoarei, a Sibiului. Ne trimiteţi pe centură, să dăm târcoale oraşelor amintite, să ne învârtim în jurul cozii, aşa cum faceţi dumneavoastră cu treburile ţării.
Dacă nu puteţi mai mult, lăsaţi pe altul care poate, domnule prim-ministru. Renunţaţi. Ascultaţi sfatul pe care vi-l dă o mămicuţă din ţara asta de mămicuţe şi bebeluşi, cum ne-a numit şeful dumneavoastră care nu vă dă ordine. Copiii mei sunt mari, educaţi, talentaţi, vrednici, dar nu au nici o perspectivă. Desigur, nu mă refer la perspectiva pe care le-aţi creat-o dumneavoastră, guvernanţii de azi, să plătească datoriile pe care le-aţi făcut până la adânci bătrâneţe. Îi iubesc ca pe ochii din cap, dar am ajuns să-i îndemn să plece, să-şi găsească de lucru în alte zări. Şi pentru asta vă învinovăţesc şi îmi vine să vă dau în judecată, dacă aş avea măcar un dram de încredere în justiţia de azi cu ajutorul căreia pierzi cu dreptatea în mână.
Tot în emisiunea de care pomeneam declaraţi că nu sunteţi un om care să dea bir cu fugiţii. Ştim că nu daţi, doar luaţi bir. Pe orice. Şi cât mai mare. Şi să ştiţi că nu ne-am supăra aşa de tare dacă aţi da bir cu fugiţii. Poate că fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă. Pentru poporul român ar fi chiar sănătate curată.

Marilena Dumitrescu